DICŢIONARUL TEATRULUI DE ANIMAŢIE, PĂPUŞI ŞI MARIONETE DIN ROMÂNIA
EDITIA a IV-a revăzută şi adăugită 2017
redactare 14 decembrie 2017

Primele două ediţii ale acestui dicţionar au fost realizate în urma colaborării dintre UNIMA ROMÂNIA, Centrul de Studii şi Cercetări în domeniul Artei Spectacolului de Animaţie al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti, Secţia Păpuşi/Marionete şi un mare număr de directori, secretari literari, teatrologi, artişti păpuşari etc.  Publicarea primelor două ediţii se datorează UNITER şi Teatrului Gulliver din Galaţi şi demersurilor făcute de Stelian Stancu şi Mircea Ghiţulescu. A treia ediţie, extinsă şi actualizată, face parte din planul de cercetare din cadrul Masteratului Teatru de Animaţie – UNATC I.L. Caragiale la care colaborează şi secţiile de teatru de animaţie ale UA George Enescu din Iaşi şi UAT Szentgyorgyi Isztvan din Târgu-Mureş.
Coordonator: Cristian Pepino.

Au colaborat la acest dicţionar [în ordine alfabetică]: Rodica Alboiu, Dan Antoci, Gabriel Apostol, Patrel Berceanu, Lucian Boldor, Dan Bălan, Ionuţ Brancu, Alina Cadariu-Nelega, Costin Calistrat, Oltiţa Cântec, Cojik Ildikó, Daniela Creţu, Mihai Crişan, Aurel Cucu, Ştefan Dedu Farca, Sanda Diaconescu, Rodica Dianu, Fazakas Csilla, Zeno Fodor, Nicolae Gavrilov, Virginia Gâlea, Mircea Ghiţulescu, Hegyi Réka, Mircea Hendrich, Toma Hogea, Dumitru Ignat, Kondor Rozalia, Kovács Ildikó, Oana Leahu, Ioan Moldovan, Cornelia Pop, Remus Rednic, Bujor Rîpeanu, Nicolae Rodean, Anca Rotescu, Ludovic Seres, Brânduşa Zaiţa Silvestru, Carmen Stanciu, Stelian Stancu, Rodica Suplăcan, Anaid Tavitian, Adriana Teodorescu, Raluca Tulbure, Dorina Tănăsescu, Florin Tripa, Daniela Vartic, Octavian Voicu, Manuela Zaharie…

Valoroase informaţii mai provin şi din cartea lui Nicolae Rodean Teatrul Gong, 1999, ca şi din excelentele monografii scrise de Oltiţa Cântec, Mircea Ghiţulescu, Anaid Tavitian, Raluca Tulbure, Radu Valter, Cojik Ildikó etc. Monumentala şi valoroasa lucrare a lui Toma Hogea ne-a oferit multe informaţii inedite. Cercetările lui Letiţia Gâtză ne-au oferit preţioase date despre păpuşarii români. De asemenea, multe dintre informaţiile despre păpuşarii ambulanţi provin din mărturiile lui Mihai Crişan şi ale ultimului păpuşar tradiţional, Gheorghe Mocanu.

Datorită volumului mare de informații incluse în acest dicționar, este posibil să se fi strecurat erori sau omisiuni, pe care în cazul în care le sesizati, vă rugăm să ni le comunicați la contact@teatrultandarica.ro

Scroll to Top