DramAnima Center este un laborator de dramaturgie contemporană ce are ca obiectiv promovarea colaborărilor artistice dintre publicul tânăr și mediul teatral profesionist ca instrument de cercetare și creație teatrală educațională dedicat copiilor și familiei. Laboratorul constă în crearea unui club de lectură de povești contemporane și în susținerea unei serii de ateliere de scriere dramatică destinate actorilor Teatrului Țăndărică, cât și neprofesioniștilor, copii și părinți.

DramAnima Center își asumă de asemenea un rol de promotor al dramaturgiei educaționale contemporane existente, astfel în cadrul laboratorului vor fi organizate o serie de spectacole lectură după texte dramatice contemporane cu caracter educațional destinate publicului tânăr. În același timp, experiențele căpătate în urma activităților proiectului propus vor reprezenta o documentare solidă în vederea scrierii a două texte de teatru pentru categoriile de vârstă 6-10 ani și 10-14 ani, texte ce vor putea fi încadrate și în zona teatrului de animație. Pentru perioada iunie-decembrie 2018, proiectul va avea în vedere două direcții:

1.CERCETARE ȘI CREAȚIE DRAMATICĂ PENTRU COPII ȘI PĂRINȚI

  • Club educațional de povești și basme contemporane
  • Ateliere de scriere dramatică pentru copii și părinți

2.DEZVOLTAREA SECTORULUI DE DRAMATURGIE CONTEMPORANĂ DESTINATĂ PUBLICULUI TÂNĂR  

  • Spectacole lectură
  • DramAnima week-end lab (întâlniri și conferințe cu autori contemporani)
Scroll to Top