A B C D E F G H I J K L M N O P R S T U V W Z


VACARIU, Dumitru – n. 21 sept. 1931, Pipirig, judeţul Neamţ. Studii: Liceul pedagogic din Piatra-Neamţ 1946 – 1952; Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de filologie-istorie 1953-1957. Prozator, poet. Dramaturg. A scris la începutul carierei de scriitor piese de teatru pentru copii şi tineret (Aventuri în pădurea vrăjită sau Bing-Bang-Bing, Comoara, Cele trei domniţe, Dincolo de singurătate), care au fost jucate la peste 10 teatre din ţară:  Comoara (Teatrul de Papuşi Brăila), Bing-Bang-Bing la Teatrul pentru Copii şi Tineret din Iaşi (care a stat la baza unui spectacol de mare succes internaţional pus în scenă de Constantin Brehnescu). Acuzat că a organizat, împreună cu alţi colegi, în anul 1957, sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare, a fost condamnat la inchisoare (1958-1964). Dupa eliberare a fost o vreme şomer, muncitor, functionar. Din 1969, salariat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat.

VADAS Laszlo – regizor, Printul fericit după Oscar Wilde (o combinatie de teatru dramatic şi teatru de umbre şi video-proiectie, cu actrita Irina Melnic), Teatrul Anton Pann din Ramnicu Valcea, 2010. Spectacolul a obţinut Menţiune pentru simbioza relaţiei actor-text-imagine la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete PUCK 2011, Cluj.

VAIDA, Anca – [născută CONSTANTIN] – Artist păpuşar la Teatrul pentru Copii Ploieşti între anii 1985-1988, a jucat în spectacolele Secretul pădurii bătrâne (regia Cristian Pepino) şi Drum de stele (regia Cristian Pepino). S-a stabilit în Suedia.

VAIDA, Gabriela – Teatrul de Păpuşi din Oradea. Interpret Artiştii pădurii de Nina Ghernet, 1955, regia Francisca Simionescu; Bâlbâilă, Albă ca Zăpada – Albă ca zăpada de Magdalena Manoilescu după Fraţii Grimm, 1956, regia Francisca Simionescu.

VAIDA, Mircea [-VOIEVOD] – n. 9 decembrie 1941, Timișoara. Scriitor. Studii: de filologie la Cluj-Napoca, 1965; bursier DAAD – 1970 şi 1987 pentru specializare la Universitatea din Tübingen. Premiul „Bayerische Burgschreiber” – 1988. Profesor universitar, filolog, scriitor, cu o vastă operă. Dramaturg. Autor al multor piese pentru teatrul de păpuşi: Istoria strămoşilor [Cluj-Napoca], Inima arlechinului, Arlechinul şi pisica [regia Kovács Ildikó, Cluj-Napoca], Scufiţa Roşie [regia  Mona Chirilă, Constanţa]. Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler – 2002.

VAIDA, Radu – n. 11.05.1952, Cluj-Napoca, d…. în Suedia. Studii: IATC Bucureşti, Actorie. Absolvent in 1975, clasa prof.Sanda Manu şi Octavian Cotescu. A jucat mai întâi cu mare succes la Teatrul de Stat din Oradea până în 1981. A activat şi ca actor şi artist păpuşar la Teatrul Ţăndărică între anii 1981-1987 (Noul nostru vecin, Scufiţa roşie de-a lungul veacurilor, Tyl Eulenspiegel etc.). După 1987 a emigrat în Suedia unde a realizat mai multe spectacole de păpuşi ca păpuşar, scenograf şi autor dramatic. Ref. revista Teatrul nr. 10/1981; Teatrul 7-8/1980; Teatrul 11-12/1986; Teatrul 11/1987

VAJDA Zsuzsanna [Zsuzsa] scenograf. Teatrul de Păpuşi din Cluj-Napoca.  Betlehemben / In Betleem, scenografia Pilári Gábor si Vajda  Zsuzsanna, 1995. A jucat şi în spectacole de pantomimă. Recital pe versuri de Weöres Sándor (împreună cu Köntés Béla).

VALACU, Lucian – Artist păpuşar. Studii: UAT George Enescu, Secţia Păpuşi/Marionete; Masterat Păpuşi/Marionete. Cenuşăreasa, coproducţie a Teatrului „Jean Bart” Tulcea şi Compania de Teatru Synchret Iaşi, regia Ciprian Huţanu.

VALEA, Lucian – [Alexandru Astaloşi] – n. 4 martie 1924, Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud – d. 4 aprilie 1992,  Bistriţa. Studii: liceul la Bistriţa (1935-1938), Cluj (1938-1940), Braşov (1940-1943); 1945 – 1949 Facultatea de Litere şi Filosofie Bucuresti. Scriitor, dramaturg. A scris piesa Iovan Iorgovan, [1960, Teatrul de Păpuşi Timişoara, regia Florica Teodoru]. În 1950 este condamnat pe motive politice. După cinci ani este eliberat si are domiciliu fortat la Darabani, interdictie de a publica. Izbuteşte însă peste tot unde activează să înfiinteze cenacluri literare, să organizeze manifestări culturale şi să publice cu diverse pseudonime (Marian Virgil, Valeriu Leonte).

VALEA, Mirabela – artist păpuşar la Teatrul Ariel din Tg. Mureş. A jucat în Ninigra şi Aligru, regia Oana Leahu, rolul Ninigra; în Cartea Junglei regia Kiraly István.

VALENTIN, Gustav – v. GUSTAV, Valentin

VALTER, Emilia – n.1.11.1930,  Iaşi, d. 1996, Bacău. Studii: Cursuri de perfectionare. Intre 1952 şi 1963 artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Iaşi unde a fost eleva lui Manole Al. Foca.  1963-1978  artist păpuşar la Teatrul de Animaţie Bacău, una dintre cele mai valoroase interprete. Roluri reprezentative: Iedul cel mare (Capra cu trei iezi), regia Petru  Valter, Dracul (Cum poţi să dai de dracu),  regia Petru Valter, Prinţesa Budur (Aladin şi lampa fermecată),  regia Petru Valter, Ghiţă (Dănilă Prepeleac), regia Petru Valter, Domniţa (Harap Alb), regia Petru Valter, Baba (Fata moşului şi fata babei), regia Petru Valter, Katia (Katia şi crocodilul).  Premiu de interpretare pentru rolul Cocoşul (Punguţa cu doi bani), la Festivalul Ion Creangă al teatrelor de păpuşi, ediţia I, Bacău,1974. [C.C.]

VALTER, Petru – n.  30.03.1930,  Roman – d. 1980, Bacău. Regizor artistic şi director al Teatrului de Animaţie Licurici din Bacău. A fost elev al lui Manole Al. Foca la Teatrul de Păpuşi din Iaşi în prima perioadă de activitate a acestui teatru. Manole Foca i-a incurajat pe păpusarii Constantin Brehnescu si Radu Valter să facă regie si le-a dat ocazia să experimenteze la Iaşi. La Teatrul de Animaţie din Bacău (această denumire îi aparţine fiind justificată de profilul experimental şi novator şi de mijloacele tehnice originale cu care se realiza în acest teatru sub îndrumarea sa animaţia) unde a activat ca regizor şi director a realizat peste 30 de spectacole care i-au adus o faimă internaţională, cum ar fi Fantezii, spectacol în care utiliza fenomenul de persistenţă retiniană pentru a realiza imaginea unor personaje din surse mişcătoare de lumină. Petru Valter a brevetat multe dintre invenţiile sale legate mai ales de iluminarea pentru cabinetul negru, şi a proiectat sistemul de trape hidraulice al scenei de la teatrul din Bacău. In perioada în care a fost director Teatrul de Animaţie Bacău cunoaşte o deplină afirmare. Se realizează mai multe turnee în străinătate: Ungaria, Albania, Cehoslovacia, Jugoslavia, Polonia, Italia). Teatrul de Animaţie Bacău participă la Festivalul teatrelor de păpuşi de la Bekescsaba (Ungaria), cu spectacolele: Cum poţi să dai de dracu’ de Alecu Popovici şi Varietăţi/Fantezii de Petru Valter. Frumoasa Elena dupa Wilhelm Busch, Teatrul de Papuşi din Sibiu. Premii: La Festivalul Ion Creangă ediţia I -a,1974, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi  cea mai bună regie (Punguţa cu doi bani, scenografia Valentin Prisecaru.) Spectacolul Fantezii (Varietăţi) primeşte în 1975 la Festivalul Teatrelor pentru Copii şi Tineret – Piatra – Neamţ, premiul ASSITEJ (Asociatia Internaţională a Teatrelor de Copii şi Tineret). Spectacole de referinţă: Fantezii, ”integrala” Creangă: Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Harap Alb (musical), Fata babei şi fata moşneagului (Să-ncălecăm pe-o căpşună), Punguţa cu doi bani, Prostia omenească, Iancu Jianu, Aladin şi lampa fermecată, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Dumbrava minunată, Cum poţi să dai de dracu’,  Fram-ursul polar. Ref. Teatrul nr. 9/1965; Coana Chirita la Teatrul de Papuşi din Iaşi, revista Teatrul nr. 8/1969. Aventurile unei vrajitoare, Teatrul de Papuşi din Botosani, regia Petru Valter, scenografia Tache Dobrescu, revista Teatrul nr. 1/1975. Teatrul nr. 2/1977 (referiri ample la creatia lui Petru Valter). Toma Hogea, Despre arta păpuşarilor români, Dialoguri cu maeştrii scenei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2012 [C.P.]

VALTER, Radu – n. 7.03.1925, Bucureşti. Distins om de cultura, traducător. Secretar literar la Teatrul Ţăndărică în perioada 1957-1987. Autor al unor articole despre teatrul de păpuşi apărute în revista Teatrul. Autor al primei monografii a teatrului Tăndărică. A tradus: Secte, democraţie şi mondializare de Anne Fournier, Catherine Picard; Lumile tainice în care m-am scufundat de Robert Stenuit; O cronologie a secolului XX de Beatrice Compagnon, Anne Thevenin;  Bestiar fabulos: dicţionar de simboluri animaliere de Jean-Paul Clebert etc.

VANK, Mircea – n. 09.06.1974, Pomi – Satu Mare. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Baia Mare din 1996.

VARGA Ibolya [Bori] – [GHIŢULESCU VARGA Bori, VARGA Viorica (căsătorită Máté] [nume de afiş: Ibolya sau Bori, Borbála în publicaţii] – n. 21 aprilie 1968, Baia-Mare. Studii: Absolventă ATF secţia Regie de teatru în 1996. Studii de doctorat în perioada 2012-2016 la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, Catedra de literatură maghiară, coordonator ştiinţific: prof. univ. Dr. Egyed Emese, tema de cercetare: Reprezentări ale basmului pe scenele teatrelor de stat din Cluj în perioada 1990-2013 Studii de doctorat (2017-în curs) la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Artele Spectacolului, coordonator ştiinţific: prof. univ. Dr. Bács Miklós, tema de cercetare : Poetici teatrale pe scena Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj. Din 1997, regizor artistic la Teatrul Puck Cluj-Napoca. Spectacole regizate: Don Cristobal, În ţara zmeilor cu creastă verde, Rozsa es Ibolya, Trei poveşti de Ion Creangă, Teatrul Puck- Cluj-Napoca) Szegény Dzsoni és Árnika (Sărmanul Djoni şi Arnika) şi Aventurile lui Plum-Plum şi Pluf (1999).  Din 1.02.1997, regizor la Teatrul Puck – Cluj-Napoca. 1991 iunie: Bursă de participare la Festivalul din Avignon, Franţa; 1992 iunie-iulie: Bursă – Şcoala de Vară din Graz, secţia pantomimă şi teatru de stradă. 1994-1996: cursuri opţionale de regie de teatru de păpuşi ale prof. Cristian Pepino (în cadrul cursurilor A.T.F., Bucureşti). Activitate profesională: peste 35 de spectacole regizate in  teatre de păpuşi, teatre dramatice, teatru radiofonic, scenarii, dramatizări, traduceri. János cel Puternic de Orbán János Dénes: – premieră absolută după un basm popular maghiar, iunie, Teatrul de Păpuşi Puck secţia maghiară (2012). Csipike, de Fodor Sándor-  martie, teatru radiofonic la Radio Cluj (2012). Din perioada 2007-2010: Ketanou – Incredibila poveste a regelui clown şi a pisicii Ketanou de Mona Chirilă-Teatrul Puck; Poveste de iarnă, după scenariu propriu – Teatrul Puck, Teli mese-, după scenariu propriu – Teatrul Puck; Búbocska, de Orbán János Dénes- Teatrul Puck; Cojocelul Fermecat (Kincskereső Kisködmön), de Egyed Emese, după romanul lui Móra Ferencz- Teatrul Puck; Sărmanul Djoni, de Lang Zsolt după romanul lui Lazar Erwin- Teatrul Puck; Prinţul fericit (A boldog kiralyfi) dramatizare de Egyed Emese, după povestea lui Oscar Wilde- Teatrul Arcadia, Oradea. Colaborări cu Opera Maghiară în calitate de regizor  la spectacolele Prinţul Pikko şi Prinţul cioplit din lemn (Bartók B.), 2008-2009- dirijor, regizor Selmeczi György şi la realizarea filmului Kolozsvári Operamesék-2007. Premii: 2010 octombrie: Premiul special pentru spectacolul Te aştept! de John Lawson, la Festivalul Internaţional de Păpuşi şi Marionete Puck, Cluj; 2008  decembrie, Premiul pentru relatia actor, păpuşă, muzică pentru spectacolul Hänsel  si Gretel de Ovidiu Pecican (după Fraţii Grimm), spectacol realizat la Teatrul de Păpusi Puck şi prezentat la Festivalul Spectacolelor de Colecţie – Ţăndărică, Bucureşti; 1995 Premiu de regie pentru  spectacolul  Don Cristobal de Federico Garcia Lorca la Festivalul Internaţional de Păpuşi si Marionete, Galaţi. Activitate didactică: Din 2002 până în prezent, asistent universitar la Cluj, la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Artele Spectacolului, specializarea regie de teatru. Participări la: Festivalul UNIMA, Budapesta cu spectacolul Don Cristobal; Zilele din Nyírbátor (Ungaria) cu spect. Don Cristobal; Festivalul Teatrelor Maghiare, Kisvárda cu spectacole; Zilele Culturale din Diósgyőr cu spect. Plüm-Plüm; Festivalul Valea Artelor, Kapolcs (Ungaria); Festivalul Kolibri, Budapesta cu spectacolele Printul Trandafir şi Printesa Viorea, Luntraşul din lună (Rózsa és Ibolya, A holdbéli csónakos); Participare la Festivalul Păpuşarilor, Nyíregyháza, cu spectacolul Prinţul Fericit (A boldog királyfi) – Oradea – premiul pentru scenografie; Participare la colocviile – Festivalul Teatrelor de Păpuşi Maghiare din România în organizaţia Fundaţiei Homo ludens, Cluj; Participare cu spectacolul Printul Trandafir si Printesa Viorea la Festivalul International de Marionete (UNIMA) Pecs, Ungaria 2007; Participare la sesiunea de colocvii, si prezentarea spectacolului Bubocska in cadrul celei de-al XIII-lea Conferinte de Dramaturgie Contemporană-Veszprem, Ungaria, etc.

VARGANICI, Wilhelmina – Artist marionetist la Teatrul de Marionete Arad

VARODI, Matei Studii: absolvent I.A.T.C. „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Secția Regie Teatru şi Film. Profesori: Radu Penciulescu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu. Cunoscut regizor de teatru dramatic. Regia şi dramatizarea Legenda lui Vam după Vladimir Colin, Teatrul Aşchiuţă din Piteşti.

VARSAMI, Maria – Studii: Absolventă a ATF (UNATC) Secţia Actorie (1994) după ce a urmat trei ani cursurile secţiei Păpuşi/Marionete. A fost artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Elpis din Constanţa (roluri în Albă ca zăpada, Califul barză), după ce a colaborat cu diverse teatre dramatice printre care şi Teatrul Naţional din Bucureşti. La Ţăndarică/ ATF a făcut parte din prima distribuţie a spectacolului Adunarea Păsărilor în 1993. La Ţăndarică a mai jucat şi în spectacolul Ali Baba şi cei 40 de hoti. Ref. Anaid Tavitian, Thalia ex Ponto, la  cumpăna dintre milenii, Editura Muntenia & Editura Leda,  Constanţa, 2001. [A.T.]

VARTIC, Daniela  – n. 1970, Bistrița. Studii: Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea Babeș Bolyai Cluj, secția română – engleză, promoția 1995; Studii de Masterat Antropologie culturală, Universitatea Babeș Bolyai Cluj, 1997; Curs de Manager de proiect, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, București, 2005. Activitate profesionalǎ: Din 1995 secretar literar și consultant artistic al Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca. Din 2005 – coordonator al Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck – edițiile 2005 – 2016; Redactor al monografiei Teatrului de Păpuşi din Cluj: Puck 50, Editura Remus, 2000; Proiecte coordonate : Nocturne Teatrale Româneşti la Arizona State University, Phoenix, Arizona, SUA (Institutul Cultural Român – 2008); Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck” (Administraţia Fondului Cultural Naţional 2009, 2010, 2012, 2013); Întâlnirea Păpuşarilor Maghiari din România (2005, 2006, 2007), etc.

VASILACHE, Laurenţiu artist păpuşar la Teatrul Vasilache din Botoşani.  A jucat în Tom Degeţel, regia Valentin Dobrescu, 2010; Trimiteţi moartea în vacanţă; Dăruiti copiilor îngeri! regia Marius Rogojinschi;. Premiul „Gulliver” 2009 a fost acordat artiştilor Claudiu  Gălăţeanu, Florin Iftode, Tudor Rotaru şi Laurenţiu Vasilache  pentru fantezia, virtuozitatea şi creativitatea demonstrate ca regizori, scenarişti şi interpreţi ai spectacolului  Trimiteţi moartea în vacanţă.

VASILE,  Dan – [DEUTSCH]n. 1925, Oradea. Studii: Institutul de Teatru din Cluj-Napoca, Secţia regie. Regizor al Teatrului de Păpuşi din Cluj-Napoca şi director al acestui teatru între anii 1955 –1977. Spectacole regizate: Piroska és a farkas / Scufiţa Roşie si Lupul, 1961, 1980; Harap – Alb –1963, Cum au intrat fluierul şi cobza la şcoala de muzică; Méhes György: Doktor Brrr…, 1964; Elefăntelul curios, 1966; Creangă mesék / Poveşti de Creangă, scenografia Alexandru Rusan, 1970; S. Rogomazov: Cippolino, 1972; Petre Ispirescu: Az aranyalma / Mărul de aur, 1974; Ioan Slavici: Anyám kincse / Ioanea mamei, 1974; Alecu Popovici: Brumi, 1976; Az aranyszőrű bárányok / Oile cu blana de aur de Bajor Andor, 1979; Ref. TPR 1968, img. 86, Teatrul nr. 1/1960; 6/1963; 9/1965.

VASILE, Florentina v. TĂNASE, Florentina

VASILE, Gheorghe  – n. 1935 – d. 2012. Maestru de lumini la Teatrul Ţăndărică din 1951. Un adevărat artist în profesiunea sa, a realizat luminile multor spectacole de referinţă ale acestui teatru. Premiul pentru corpul tehnic acordat de UNIMA România.

VASILESCU, Ana Roua – n. 15 martie 1980. Studii: 1995-1999 Liceul de Arte – Suceava; 1999-2003 – Universitatea Naţională de Arte – Bucureşti. Facultatea de Arte Decorative si Design. Licenţă în Scenografie – Teatru de Păpuşi. Proiecte in facultate: 2000  Scenografia pentru povestea turcă “Zâna din Portocală” – teatru de umbre colorate; 2001 Scenografia pentru creaţia proprie “Povestea Spiriduşului” – spectacol conceput pentru joc în aer liber cu păpuşi supradimensionate. Scenografia pentru “Cartea Junglei” – păpuşi wayang. 2002  –  Scenografia pentru “Micul Prinţ” în două variante:  wayang şi Bi-ba-bo. Scenografia pentru “Ubu Încornorat” – marionete şi wayang. 2003  – Concepţie scenografică şi execuţie finală pentru “Alice în Ţara Minunilor”, examen de licenţă. Numeroase creatii de arta vestimentara, prezentari, premii. 2003-2008 Angajată a „Teatrului pentru copii şi tineret GONG – Sibiu” pictor scenograf, perioadă în care a lucrat la o serie de spectacole: „Cenuşăreasa” – 2005; „Farsele Iubirii” – 2005; „Legământ”     – 2005, secţia germana; „Bile şi cercuri” – 2005, secţia germana; „Coffee… Tea… Me…?!” – 2005; „Trilogia Vasilache” – 2007; „Nu te lăsa păcalit!”– 2007; Das Schloss der Nachtfee”– 2007, spectacol al secţiei germane; „Ga-Ga-Ga şi alţii ca el”; „Voci” – 2008; „Prinţul fericit” – 2008, spectacol pentru tineret al secţiei germane. 2004-Scenografie: 2005 – Teatrul „Prichindel” Alba Iulia „Păcală”; 2006 Concepţie şi realizare scenografie pentru filmul „Wood witch”, producţie americano-germano-română. 2008-2009  – Teatrul pentru copii şi tineret Ariel Tg. Mureş, „Albă ca Zăpada”, secţia maghiara. 2009  “Vrajitorul din Oz”, Teatrul GONG Sibiu.

VASILESCU, Maria – (? din Bucureşti) regizor. Actriţă invitată de la Bucureşti – şi-a închinat câţiva ani Teatrului de Păpuşi din Oradea, regizând spectacole între anii 1952-1954. Interpretă în: Chilimoţ pleacă în pădure de Dan Costescu şi Radu Anagnoste, 1952; Traista fermecată de Mészöly Miklós, 1952. Regia artistiVopseaua fermecată de Nadejda Abezgonz – L. Bruckstein, 1952; Traista fermecată de Miklós Mészöly, 1952; Chilimoţ pleacă în pădure de Dan Costescu şi Radu Anagnoste, 1952; Nichita, viteazul rus de T. Kovalevskaia, 1953; Cătălin pădurarul de Mihai Stoian, 1953; Capra cu trei iezi de Paula Culitza după Ion Creangă, 1954.

VASILESCU, Stelian – n. 18 decembrie 1927, Alexandria, judetul Teleorman – d. 25 decembrie 2003, Oradea. Studii: 1948-1949 student al Facultăţii de Drept la Universitatea din Cluj. 1953-1956, urmează cursurile Facultăţii de limbă şi literatură română, a Universităţii „C.I.Parhon” din Bucureşti, licenţă în litere în 1970. În perioada 1965-1988 secretar general de redacţie la revista “Familia”, apoi redactor-şef de rubrică şi cronicar teatral. Critic de teatru, fidel, al teatrului de păpuşi din ţara noastră. Debutul literar în 1949, în ziarul „Lupta Ardealului”, din Cluj. La Oradea, redactor la cotidianul „Crişana”. Între anii 1953-1957 lucrează ca metodist cultural şi inspector cu problemele de artă. Intre anii 1957-1965 secretar literar al Teatrului de Stat din Oradea. 

VASILIU, Cătălin Vlad – n. 30.10.1973 – Bucureşti. Studii: Liceul Pedagogic “Costache Negri”- Galaţi (1989-1992), secţia filologie-istorie; Facultatea de Arte “Luceafārul” (1993-1998), secţia regie-teatru, prof. Cātālina Buzoianu şi Savel Stiopul. Regizor de teatru dramatic. A pus în scenă la Teatrul de Păpuşi Gulliver din Galaţi spectacolele Povestea porcului (2001, scenografia Cristina Pepino), şi Don Quijote. 1994-1995, actor în filmul “Bacara” – regia Savel Stiopul şi Heliana Popa

VASILIU, Constantin – [?] – Compozitor, Băiatul şi vântul, Ţăndărică 1954.

VASILIU, Eugen – a fost şef de sectie la Teatrul de Păpuşi din Constanta.

VASILIU, Rodica – n. 1930. Valoros artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Galaţi în prima perioadă a acestui teatru. Ref. revista Teatrul nr. 5/1972, Turandot, Teatrul de Papuşi Galati, regia Traian Ghitescu Ciurea; rolul Printesa Turandot; Pasarea albastra, regia Traian Ghitescu-Ciurea, revista Teatrul nr. 4/1975.

VASILIU, Tudor – n. 05.02.1950 în Botoşani. Studii: Liceul „Mihail Sadoveanu”, Bucuresti, absolvent în 1969. Facultatea de Filologie, secţia limbă şi literatură română a Universităţii bucureştene, doi ani. Poet, prozator, dramaturg. Autor al piesei Vitejii cetăţii Bade-Bade [Ţăndărică, 1987]. Va trăi din literatură si grădinărit, fără să fie angajat undeva vreodată.

VASS Richárd – n. 5 aprilie 1986, Odorheiu Secuiesc. Studii: Universitatea de Arte din Târgu Mureş – Secţia de păpuşi, anul absolvirii: 2008; Workshop Lénárt András – 2007, Universitatea de Arte,  Târgu Mureş; Tabără de păpuşi – 2006, Kiruly-Szer, Fundaţia Human Reform; Text-Ritm-Muzică – Workshop Sáry László, Kisvárda, 2006; Workshop de mişcare – Jászberényi Éva şi Katona Gábor,  Kisvárda, 2006; Workshop de marionete – Pályi János, Kisvárda, 2006; Tabără de păpuşi – 2006, Kiruly-Szer, Fundaţia Human Reform; Curs de master pentru film – 2004, Universitatea de Arte,  Târgu Mureş. Artist păpuşar si marionetist secţia de Teatru de Păpuşi a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. A jucat în Vagabondo, dupa „Tâlharul” de Karel Čapek, 2010; spectacolul nonverbal Zián & Kopik, 2011; Ionică Măzărică de Markó Róbert, în regia lui Csató Kata (rolul principal) 2012. Jonathan Swift: Gulliver , regia: Radu Dinulescu  (2012); marioneta Capdelemn in Gálovits Zoltán – Vass Richárd: Capdelemn,  regia Gálovits Zoltán – Vass Richárd (2010); rolurile Zoralio, Grastinel – Alina Nelega: Zurinka , regia Rudy  Moca (2009); Hänsel – Fraţii Grimm: Hänsel  şi Gretel , regia Carmen  Mărginean (2009); Amor omnia , scenariul şi regia Peter Pashov − Zheni  Pashova (2009); Dog – Fraţii Grimm: Muzicanţii din Bremen, regie colectiva (2008). Colaborări cu alte teatre: Módus Beke / Tamási Áron: Sărmanul, regia Nagy Kopecky Kálmán,  Teatrul Tamási Áron, secţia de păpuşi, Sf. Gheorghe, 2007.

VĂCARIU, Dumitru – v. VACARIU, Dumitru

VĂDUVA, Mariana – artist marionetist la Teatrul Ţăndărică 1973-1974 (cursant la cursurile  speciale organizate de către Teatrul Ţăndărică- 1972-1973)

VĂDUVA, Radu – n. 10.02.1983. Studii: Universitatea “Babeş-Bolyai, Cluj Napoca Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, clasa prof. Miriam Cuibus. Angajat la Teatrul Puck ca actor si artist păpuşar din 2008. Roluri în Angajare de Clovn, de Matei Vişniec, regia Mona Marian şi Miriam Cuibus; – Vicontele, de Eugen Ionescu, regia Luminiţa Văleanu; Harap Alb, regia Bogdan Ulmu; Albă ca Zăpada, regia Decebal Marin. Comisarul Koufax-Antigona (Cold Basement Dramatics Chicago), Mester-     Manole (Teatrul National Timişoara),  Nae Ipingescu – O noapte furtunoasă (Teatrul „Merlin” Timisoara). La Teatrul Merlin din Timisoara, a mai jucat in Prostia omeneasca, dramatizare de Alina Hiristea Rece Premii: “Cavalerul de argint” la Festivalul International de teatru de la Moscova.

VĂIDEANU, Ioan director al Teatrului de Păpuşi Prichindel din Alba Iulia între anii 1953- 1955.

VĂLU, Mihai [Relian] – n. 19 ianuarie 1970. Studii: Academia de Artă, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Secţia Scenografie, Bucureşti, 1997. Scenograf, a semnat scenografia a numeroase spectacole de teatru dramatic şi revistă. Scenografie: Vreau să fiu preşedinte, regia Bogdan Ulmu; Povestea unui fulg de nea (Teatrul de Păpuşi Baia Mare), regia Cornel Mititelu; Degetica, 2006, regia Alina Hiristea (Rece), Teatrul de Păpuşi din Baia Mare.

RAN, Mircea Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Cluj-Napoca in 1989. A jucat în O cursă de pomină, sau Asin şi Martin [cronică, Cluj] în Teatrul nr. 5/1989 [regia Traian Savinescu].

VĂSIOIU, Bogdan Artist păpuşar la Teatrul Ţăndărică între anii 1962-1964. In 1966 colaborează la un film de animatie impreună cu  Laurentiu Sirbu – Mimetism, regia  George Sibianu Saidel.

VĂTAVU, [IACOB] Florentina [Florenţa] – n. 8.11.1977. Artist păpușar la Teatrul Arlechino Brașov din 2012. A jucat in: Aladin si lampa fermecata, regia Gh. Balint (rolurile Mama, Slujnica); Ghemotoacele smechere, regia Liviu Steciuc, rolurile Scriitoarea, Veverita, Raţa, Magarul; Un stranut si spectacolu-a-nceput, regia Liviu Steciuc (rolurile Iepurele, Pisica); Alba ca zapada, regia Liviu Steciuc; Alina şi gâscănelul, regia Adrian Farca, rolul Alina; Pinocchio, regia Gh. Balint (rolurile Zana, Figaro, Baietelul), 2012; Dragostea celor trei portocale după Carlo Gozzi, regia Georgeta Lozincă (rolurile Smeraldina, Zana), 2013; Răţuşca cea urâtă, regia Valentin Dobrescu.

VELICU, Angela – Artist marionetist la Teatrul Ţăndărică între anii 1949 – 1961.

VENCZEL Atilla – Studii: 1990 – Liceul Romulus Ladea; 2008 – Licențiat – Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Facultatea  de Arte Decorative și Design, specializarea Arte Decorative (Ceramică-Sticlă- Metal); 2008 – Masterand – Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca; 2010 – Curs post universitar de perfecționare profesională în restaurare. Scenograf. Sculptor. Măști, păpuși pentru spectacolul Mișu cel nătâng după Szabó Attila –  Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca – 2003; măști pentru spectacolul Trandafir și Viorea – Teatrul de Păpuși Puck – 2005; măști și păpuși pentru spectacolul Califul barză de Gyöngyösi Levente și Balla  Zsófia – 2008; decor, păpuși, costume pentru filmul de animație Trandafir și Viorea de Balla Zsofia, regizor Marius Tabacu – Video Pontess Cluj – 2010. A mai realizat scenografia, măstile etc. pentru numeroase spectacole in teatre dramatice si de operă. Premiul pentru cea mai bună scenografie la Festivalul Dramaturgiei  Românești  Ediția a XI-a Internațională – Timișoara – oct. 2004

VENCZEL Peter – n. 1966. Compozitor. A compus muzica pentru spectacolele: Ketanu, după povestea Monei Chirilă „Qui est a nous”, regia Varga Ibolya, Teatrul Puck Cluj-Napoca; Capra cu trei iezi, Teatrul Puck Cluj-Napoca; Muzicanţii din Bremen, Teatrul Puck, Cluj-Napoca, regia Traian Savinescu; Mateiaş gâscarul, regia Varga Ibolya, Teatrul Puck, Cluj-Napoca; Scufiţa roşie; Piticul uriaş după Fodor Sándor, regia Varga Ibolya; Te aştept după J. Lawson, regia Varga Ibolya; Poveste de iarnă, regia Varga Ibolya. A compus muzica pentru numeroase spectacole, Balet en bleu (Opera română  Cluj-Napoca, 2002), opera rock Matei pe esafod. A cantat cu formatiile Compact si Semnal M.

VERES, Dezideriu – sculptor deosebit de talentat la Teatrul de Marionete din Arad in anii 1960-1970. Ref. Toma Hogea, pg. 78.

VERESS Flórika – artist păpuşar, Teatrul de Păpuşi Oradea, Găinuşa rosie, 1950

VERESS Zoltán – n. 25 febr. Cluj – d. 4 februarie, 2013,  Stockholm. Scriitor român de expresie maghiară, poet, traducător, scriitor pentru copii, dramaturg. Pentru teatrul de păpuşi a scris piesele Tobiás és Kelemen / Tobias si Kelemen, regia Kovács Ildikó, Teatrul de Păpuşi din Cluj, 1970; Irgum-Burgum Benedek. A colaborat la publicatia Napsugár din Cluj-Napoca, Korunk. A emigrat in 1986 in Suedia. Irgum-Burgum Benedek si Tóbiás és Kelemen au fost publicate in Romania si in Ungaria. A tradus din Vasile Voiculescu, Alecsandri, Victor Eftimiu, Ion Agarbiceanu etc.

VEREŞ, Mihai Vasile – n. 20.01.1947, Seleuş. Studii de perfecţionare CSPC. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Oradea între anii 1972-1984. Roluri realizate în spectacolele: Califul Barză, Poveste din Carpaţi, Ursuleţul Rimcimcim, Fin şi căluţul alb al văzduhului, Cinci baieţi-toţi isteţi, Hocus-Pocus şi-o găleată, Cinei oare Făt-Frumos?, Crăiasa lacurilor, Trei iezi cântăreţi, Ucenicul vântului, Micii muşchetari, Cocoşelul cu pene de aur, Pastile (recital). Premiul I pentru recitalul Pastile la Gala recitalurilor păpuşăresti de la Botoşani,1980. Ref. Ursuletul Rim-Cim-Cim, Teatrul de Papusi din Oradea, regia Francisca Simionescu, scenografia Bolony Wilhelm, revista Teatrul nr. 1/1975; revista Teatrul nr. 11/1980, festivalul de la Botosani;

VERMESSY Péter [VERMESY] – n. Brasov, 19 mai 1939 – d. 17 decembrie 1989. Studii: Conservatorul Gh. Dima din Cluj. Compozitor, pianist. A colaborat cu Teatrul de Păpusi din Cluj–Napoca realizand muzica spectacolelor: Inimi zdrobite de Bajor Andor, 1963; A béka királylány/ Prinţesa brotacilor de Nina Ghernet, regia Kovács Ildikó, 1963; Lepkeszárnyon / Aripă de fluture de Kovács Ildikó dupa Palocsay Zsigmond, regia Kovács Ildikó, 1966; Plüm-Plüm, de José Géal, regia Kovács Ildikó, 1966; A lusta kismozdony / Mica locomotivă leneşă, Kék süni / Ariciul albastru de Al. T. Popescu, regia Kovács Ildikó, 1968; Kovács Ildikó: CsinnBumm Zeneországban / Aventurile lui Csinn – Bumm în Ţara Zânelor, regia Kovács Ildikó; Kovács Ildikó: Cini Samu egér kalandjai / Aventurile lui Cini Samu, regia Kovács Ildikó, 1968; Micimackó / Winnie-Pooh, dupa A. A. Milne, regia Kovács Ildikó, 1969; Szegény ördög / Sarmanul diavol de Tamási Áron, regia Kovács Ildikó, 1973; A haza / Patria de Krystina Milocedzka regia Kovács Ildikó, 1973; Búbos vitéz / Viteazul Bubos de Tamási Áron, regia Kovács Ildikó, 1973; Az aranyalma / Marul de aur, dupa Petre Ispirescu, regia Dan Vasile, 1974; Csokonay Vitéz Mihály: Ozvegy Karnyóné/ Vaduva Karnione, regia Kovács Ildikó, 1975; Ion Creangă: Ördögűző tarisznya / Traista fermecata, regia Kovács Ildikó, 1976; Omuleţul de puf de Al. T. Popescu, 1977; Kovács Ildikó: A lusta kismozdony / Mica locomotivă leneşă, Faágacska / Rămurica, regia Kovács Ildikó, muzica Vermesy Péter si Kelemen László, 1981; Petőfi Sándor: János vitéz / Ianos cel viteaz, 1982; Ozvegy Karnyóné / Văduva Karnione, regia Kovács Ildikó, 1984; Sufletel (spectacol pe un text de Emanuel Engel după Clemens Brentano, regia Kovács Ildikó); Ursuletul Winnie Pooh, regia Kovács Ildikó, Teatrul Puck Cluj-Napoca; Plüm-Plüm és Pluf kalandjai / Peripetiile lui Plum-Plum si Pluf de José Géal, regia Benedek Dezső, 1991. Este autor al mai multor lucrări: trei simfonii, o operă, lucrări pentru pian etc.

VESA, Maria  – v. AURSULESEI, Maria

VESA, Olimpiu – n. 2.09.1928, Secusigiu, Jud. Arad. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Timişoara între anii 1951-1988. Premiu de interpretare pentru rolul Împăratul din Jocul cu focul (1985). A pus în scenă ca regizor Alfabet Împărat (1963), Hänsel  şi Gretel (1975). A fost profesor la Şcoala Populară de Artă între anii 1970-1980, a lucrat cu echipe de amatori la Buziaş (premiu în 1972), Jimbolia, Lipova, Săcălaz, Biled. Ref. revista Teatrul nr. 4 /1962; revista Teatrul nr. 1/1967, A doua carte cu Apollodor, Timisoara. revista Teatrul nr. 7-8/1983 Ivan Turbinca; Teatrul nr. 7-8/1987.

VESA, Victoria – n. 1.09.1931, Ieşelniţa-Mehedinţi. Studii– doi ani studii politehnice. Cursuri CSPC. Activitate prodigioasă ca artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Timişoara între anii 1962-1987. Profesor la Şcoala Populara de Artă 1979-1980.

VESA, Virgil – Artist păpuşar la Teatrul Puck Cluj-Napoca din 1997.

VESELOVSKI, Vasile  –  n. 18 decembrie,1925, Pitești (Găvana) – d. 4 ianuarie 1998. Studii: Facultatea de Fizico-Chimice (1944-1947); Conservatorul din București (1947-1952). Compozitor, Şoricelul şi păpuşa de Alecu Popovici, Ţăndărica, 1968. Compozitor de muzica usoara. Marele premiu (1964) și numeroase premii la festivalurile de muzicǎ ușoarǎ de la Mamaia; Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România (1969, 1974, 1975, 1983, 1994). Diploma de onoare la Festivalul de muzicǎ ușoarǎ de la Sopot (Polonia- 1966). Ordinul Meritul Cultural.

VESTEA, Ada – între anii 1953-1962, şef de secţie la Teatrul de Păpuşi din Bacău.

VICOL, Violeta – [NEGULESCU] – n. 1927. Excelent artist păpuşar la Ţăndărică între anii 1952- 1960. A jucat în Fraţii Liu – 1955, Micul Muck -1957. A realizat regia şi scenografia unui spectacol la Teatrul de Păpuşi din Baia Mare (Şcoala iepuraşilor, 1962), semnând Violeta Negulescu Vicol. A emigrat, s-a stabilit în Elveţia. Ref. Teatrul nr. 10/1959 [Păcală, rolul Ileana]; Teatrul nr. 12/1959 [Ala bala portocala, rolurile Hoinarici, Biribambum].

VIDAICU, Elena – artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Timisoara din 1949 (din prima echipă). Ref. Teatrul nr. 6/1974

VIDONI, Felicia – A fost artist păpuşar la Teatrul Aşchiuţă din Piteşti. Nu avem date.

VIERU, Anatol –  n. 8 iunie 1926, Iași – d. 8 octombrie 1998, București. Studii:  Conservatorul de Muzică din București (1946 – 1949); Conservatorul din  Moscova (1951 – 1954). Compozitor. A compus muzica spectacolului Ninigra şi Aligru, Ţăndărică, 1971. Mare compozitor, autor  peste 250 de lucrari: simfonice, de camera etc. Premiul pentru compoziție George Enescu (1946). Premiul Herder (1986), pentru întreaga activitate componistică,  muzicologică și teoretică. Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România  (1996).

VIERU, Gabriela – artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Bacău (Teatrul de Animaţie Licurici).

VIERU, Ioana, v. BOGĂŢAN, Ioana

VIFOREANU, Iorgu – Actor, regizor. A realizat regia artistică în 1958 la două spectacole la Teatrul de Păpuşi din Baia Mare (Galoşul fermecat de G. Matveev, Traista, turbanul şi fluierul). A mai colaborat si cu Teatrul de Păpuşi din Brăila. Ref. Teatrul nr. 1/1963. A pus in scena Teatrul de Stat Ploiesti 1949; a mai pus in scena si la Teatrul Dramatic din Turda 1951; Teatrul Municipal Baia-Mare 1957; Teatrul Dramatic Galati 1966-1970.

VIGH Istvan – n. 1936, Halmeu. Studii: Liceul de Arte din Baia Mare, Tg. Mureş – Liceul de muzică şi în 1960 a absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Pictor, sculptor, restaurator. Intre anii 1973-1975 scenograf la Teatrul din Sf. Gheorghe. La Braşov, a realizat scenografia pentru spectacolul Povestea porcului. Din 1975 până in 1996 a trăit la New York. Expozitii Dallas 1971, Barcelona 1976, Paris 1999. In 1996 stabilit la Debrecen, Ungaria. Ref. Teatrul nr.11/1973; Mentionat pentru incercarea de a face teatru de obiecte si a realiza o imagine novatoare in teatrul de animatie.

VILHELEM  József – n. 21 .02.1956, Tg. Mureş. Studii: cursuri CSPC. artist păpuşar la Teatrul Ariel Tg. Mureş din 1975. Roluri principale  în Vrăjitorul din Oz, Piticul năzdrăvan de Fodor Sándor, – Petrică şi drăcuşorul de Haller I. József (rolul Drăcuşorul), Petrică şi balaurul de Haller I.József, Jupân Vulpache Viclenescu de Móra Ferenc, Pescarul cel viteaz de Violet Philpot (rolul Kleofas), Cartof şi Crumpă de  Méhes György, Bandiţii din Kardedom de Hornbjörn Egner. Ref. revista Teatrul nr. 4/1980, Gulliver in Tara Papusilor, regia Pal Antal

VILIDÁR Istvan [Stefan] – n. 19.08.1935, Oradea. Studii: doi ani de institut de teatru. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Oradea între anii 1953-1964. După această dată s-a dedicat artei fotografice. Roluri realizate în spectacolele: Galoşul fermecat, Iarna în pădure, Doctor fără voie, Cocoşelul cu pene de aur, Janoş Viteazul, Regele cerb, Don Quijote, Corbul şi vulpea, Ursul şi Peţitul de Cehov, Alfabet Împărat (rolul Împăratul), La porunca ştiucii (rolul Emelian), Fluieraşul de argint, Capra cu trei iezi, Pinocchio, Trenul albastru. Ref. Contemporanul nr. 11/11 martie 1960.

VINCZE László – n. 24.VI.1961, Cluj. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca (1989-1997). Studii: Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj. Roluri mai importante: Kukucsi (în Csipike), Prinţul (în Frumoasa din pădurea adormită), Povestitorul şi Măscăriciul (în Cenuşăreasa), Regele (în Plum-Plum), Ciobanul (în Betlehem…Betlehem…şi În Betlehem), Cocoşul (în Muzicanţii din Brema), Povestitorul, Regele, Uriaşul (în Croitoraşul cel viteaz), Dorobanţul (în Mateiaş Gâscarul), Leul (în Vrăjitorul din Oz). Spectacole: a semnat scenariul şi regia (împreună cu Adorján Viktór) spectacolului A csodaszarvas (Cerbul fermecat) la Teatrul Vörösmarty din Székesfehérvár, Ungaria. În octombrie 1997 a înfiinţat Fundaţia Culturală “Homo Ludens”, cu care a organizat un curs de vară pentru formarea tinerilor păpuşari (conducător artistic Kovács Ildikó), 1998, Gheorghieni, jud. Cluj şi care are în vedere realizarea unor spectacole de teatru de păpuşi şi organizarea  Întâlnirii Păpuşarilor Maghiari din România (septembrie 1999).

VINTILĂ, Simona – Studii: masterat Regie la UAT Târgu-Mureş. Regizor la Teatrul German de Stat din Timisoara, unde a realizat si spectacole pentru copii. Regia Vrăjitorul din Oz, după Lyman Frank Baum, Teatrul Gong Sibiu (scenografia Roua Vasilescu).

VISNYEI-HARVAD Cristina – artist păpușar la Teatrul Merlin din Timișoara, a jucat in Albă ca zăpada, regia Ileana Stana; Fata babei si fata moşneagului , regia Stefan Sasu.

VIŞAN, Roxana [n. BAGHINSKI] – n. 12 februarie 1977, Bucureşti. Studii: UNATC, Bucuresti, secţia Păpuşi/Marionete, absolventă în 1999 (profesori Dorina Tănăsescu, Branduşa-Zaita Silvestru, Mihai Gruia Sandu). Artist păpuşar la Teatrul Tăndărică. Roluri: Preoteasa – Păcală  regia  Ioan Brancu, Doica –  Frumoasa din pădurea adormită, Nevasta uriasului – Jack si vrejul de fasole regia  Daniel Stanciu, Zulina  –  Lampa lui Alladin  regia Cristian Pepino, Iedul mijlociu –   Capra cu trei iezi regia Gabriel Apostol, Vulpea, purcelusul mic – Cei trei purcelusi  regia Mihai Sandu Gruia, O dansatoare spaniola –   Mica Sirenă regia Gabriel Apostol, Candid si Play Shakespeare, regia Cristian Pepino. Roluri în spectacole de Commedia dell’ Arte realizate de Mihai Sandu Gruia: Colombina – în Iubire curată, 1996; Lucetta – în Vechea poveste. Colaborări cu TVR, 2004 « Stelute pentru Europa » – emisiune pentru copii, 2004, 2003 Emisiunea pentru copii «Lumea Basmelor», TVR 1998 Abracadabra, PROTV, 1998 Emisiuni de divertisment si emisiuni pentru copii, TVR, 1998 Bozo Show, Prima TV, 1997 Bozo Show & Divertis, TVR, Itsy Bitsy.

VIŞAN, Tudor – n. 1926 – d. …. Studii: absolvent al clasei de artă dramatică a Conservatorului Cornetti din Craiova. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Craiova. A făcut parte din prima echipă a Teatrului de Păpuşi din Craiova în 1949.  Intre anii 1948-1976 a fost actor la Teatrul Naţional din Craiova.

VITCU, Matilda [n. MŰLLER] – n. 18.07.1936, Sibiu. Studii: Şcoala Populară de artă din Sibiu (secţia actorie), cursuri de perfecţionare CSPC. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Oradea între anii 1961-1973. Roluri realizate în spectacolele: Cei cinci chinezi de Mihai Crişan şi Kovács Ildikó după o poveste  populară chineză, 1961, regia Francisca Simionescu; Povestea porcului de Viorica Filipoiu şi Veronica Porumbacu  după Ion Creangă, 1961, regia Francisca Simionescu; Gogoaşă în Aventurile lui Habarnam de Nosov, 1961, regia Francisca  Simionescu; Fetiţa mofturoasă de Costel Popovici, 1961, regia Francisca Simionescu; Moţu în Şcoala iepuraşilor de Mancio Penciov, 1962, regia Francisca Simionescu; Hipopotamul în Elefănţelul curios de G. Vladicina, 1963, regia  Francisca  Simionescu; Harap Alb de Nela Stroescu după Ion Creangă,  1963, regia Francisca Simionescu; Cenuşăreasa de Al. Căprariu după Fraţii Grimm, 1964, regia Francisca Simionescu; Şcoala iepuraşilor de Mancio Penciov, 1964, regia Francisca  Simionescu; Voinicii din Deltă de Lizica Muşatescu, 1964, regia Maria  Mierluţ-Simion; Prietenii Mihaelei de Al. T. Popescu, 1964, regia Francisca Simionescu; Ce-o să fie Bondocel? de Marcel Breslaşu, 1965, regia Francisca Simionescu; Pasărea albastră de Letiţia Gâtză după Maurice Maeterlinck, 1965, regia Kovács Ildikó; Amnarul de Ştefan Lenkisch după H.C.Andersen, 1966, regia Francisca Simionescu; Tigrişorul în  Tigrişorul Petre de Hanna Januszewska, 1966, regia Francisca  Simionescu; Capra cu trei iezi de Eugenia Dumitroiu după Ion Creangă,  1966, regia Francisca Simionescu; Sarea-n bucate de Viniciu Gafiţa şi Alecu Popovici, 1966,  regia Petru Diaconu; Pui de om de Victor Eftimiu, 1967, regia Petru Diaconu; Baronul Münchhausen de Alecu Popovici şi Viniciu Gafiţa după  G.A.Bürger, 1968, regia Petru Diaconu; Haiducii de Alexandru Popescu şi Dimitrie Bălan, 1968, regia Petru Diaconu; Cum poţi să dai de dracu‘? de Alecu Popovici, 1969, regia Petru  Diaconu; Cu pantalonaşii pe dos de Alecu Popovici, 1969, regia Petru  Diaconu; Punguţa cu doi bani de Viorica Filipoiu şi Veronica Porumbacu după Ion Creangă, 1969, regia Francisca Simionescu; Elisabeta, păpuşa –  Omuleţul de puf de Alexandru Popescu, 1970, regia Petru Diaconu; Haina cea nouă a împăratului de H.C.Andersen, 1970, regia Petru Diaconu; Chiţ-Miţ – Aventurile lui Chiţ-Miţ de Kovács Ildikó, 1970, regia Eugen Ţugulea; Pădureanca, Zorilă – Sânziana şi Pepelea de Maria Cupcea după  V.Alecsandri, 1971, regia Eugen Ţugulea; Fulgul de păpădie, Planorul în Cine va păzi clopoţeii? de Viorica Huber-Rogoz, 1972, regia Francisca Simionescu; Ismail – Califul barză de Tudora Petcuţ-Bondoc după Wilhelm Hauff, 1972,  regia Francisca Simionescu; Poveste din Carpaţi (adaptare liberă de Ana Ioniţă), 1972,  regia Francisca Simionescu; Pin-Pin-Pin-Pin-Pin-Pin, Gwin – Şase mici pinguini de Boris Aprilov,  1973, regia  Francisca Simionescu; Toc năpârstoc şi Tiţa-fetiţa de Viorica Huber-Rogoz,  1973, regia  Francisca Simionescu.

VIZAUER, Atilla – n. 1960, Galaţi. Studii: Absolvent al UATC, Secţia Regie, 1996, clasa prof. Tudor Mărăscu. Regizor de teatru dramatic. A pus în scenă Viaţa e vis de Calderon de la Barca la Teatrul Gulliver din Galaţi, Dl. Goe după I. L. Caragiale la Teatrul de Animaţie Bacau, Facerea Lumii Popol Vuh, spectacol de teatru de umbre, Teatrul Gulliver din Galaţi. Realizează emisiuni de teatru radiofonic pentru Radio România. Premiul de regie – Galaţi, 2008, pentru spectacolul Facerea Lumii, Teatrul de Păpuşi Gulliver din Galaţi. Marele Premiu pentru spectacolul Facerea Lumii, Teatrul de Păpuşi Gulliver din Galaţi, Festivalul Gulliver 2008.

VIZI I. ImreStudii: Masterat animaţie secţia maghiară, UAT Tg. Mureş. Artist păpuşar, compozitor, interpret vocal, chitarist. Roluri în Respirări, regia  Gavril Cadariu, Magazinul cu jucării de Al. T. Popescu, regia Cristian Pepino, UAT şi Teatrul Ariel Tg. Mureş, 2010. Muzica si interpretare live la Magazinul cu jucării. Finalist Vocea României PRO TV, 2012.

VIZITIU, Eliza – v. MURARU [VIZITIU] Elisabeta

VÂJÂIANU, Mircea – n. 8.10.1967, Galaţi. A studiat arta teatrului de păpuşi cu Anghel Enache şi Dan Ganea. Artist păpuşar la Teatrul Guliver din Galaţi din 1994. Roluri interpretate în spectacolele: O poveste cu cântec, Ivan Turbincă (Ivan), Ultima aventură, Bâlciul cu surprize, Sânziana şi Pepelea (Lăcustă Vodă), Harap Alb (Setilă), Făt-Frumos din lacrimă (rolurile Baba Hârca, Motanul), Vrăjitorul din Oz (Vrăjitorul), Guliver în ţara Liliput (Regele), Ramayana (rolurile Bharata, Hanuman, Vali), Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada de Fraţii Grimm (regia Cristian Pepino) rolurile Piticul Somorici, Prinţul; Zâna Zorilor de Ioan Slavici (regia Maria Mierluţ) – Fratele Costan; Motanul încălţat de Charles Perrault (regia Daniel Stanciu) – Regele, Jack şi fasolea fermecată (regia Daniel Stanciu) – Uriaşul; Castelul din Carpaţi de Jules Verne (regia Bogdan Drăgulescu) – Cârciumarul Ionaş; Tom Degeţel de P.J. Stahl (regia Daniel Stanciu) rolurile Bufniţa Buf, Vaca, Bucătarul; Capra cu trei iezi de Ion Creangă (regia Maria Mierluţ) – Lupul; Vrăjitorul din Oz de Frank Baum (regia Cristian Pepino) rolurile Omul de tinichea, Cioară; Pinocchio de Carlo Collodi (regia Daniel Stanciu) rolurile Poliţistul, Vulpea, Profesorul, Ţăranul; Muck cel mic de Wilhelm Hauff (regia Cristian Pepino) rolul Vizirul; Povestea porcului de Ion Creangă (regia Cătălin Vasiliu) – Baba; Făt – Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu (regia Stelian Stancu) rolurile Motanul cu şapte capete, Baba Hârcă; Gulliver în Ţara Lilliput de J. Swift (regia Daniel Stanciu) – Regele; Scufiţa Roşie de Fraţii Grimm (regia Daniel Stanciu) rolurile Spiriduş, Vânătorul; Harap Alb de Ion Creangă (regia Stelian Stancu) – Setilă; Sânziana şi Pepelea (regia Cristian Pepino) rolurile Lăcustă Vodă, Ţăran; Ivan Turbincă de Ion Creangă (regia Dan Ganea) – Ivan; Motanul încălţat de Charles Perrault (regia Dan Ganea) – Căpcăunul; Cenuşăreasa de Fraţii Grimm (regia Valentin Dobrescu) – Prinţul; Ramayana de Valmiki (regia Ana Vlădescu) rolurile Hanuman, Bharata, Vali, Ostaş; Bâlciul cu surprize de Ecaterina Păun (regia Mihai Păun) – Lupul; O poveste cu cântec adaptare de Ecaterina Păun după Ion Creangă (regia Mihai Păun) rolul Cocoşul; Don Quijote de Miguel de Cervantes (regia Dan Ganea) rolul Păpuşarul. 

VÂJU, Miruna – Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Braşov.

VÂLOV, Todor – a absolvit Universitatea de Teatru şi Film din Sofia, Secţia de Regie Păpuşi. Regizor. La Teatrul pentru copii și tineret Colibri din Craiova a pus în scenă Fata babei şi fata moşului, premiu de regie la Festivalul de teatru de păpuşi de la Kraguevac.  O perioadă a lucrat la Teatrul de Păpuşi din Blagoevgrad, unde a cunoscut-o pe scenografa Stefka Kyuvlieva (considerată cel mai bun scenograf al anului 2000 în Bulgaria), cu care are de atunci o colaborare strânsă. Lucrând împreună cu aceasta, obţine pentru spectacolele sale Premiul Naţional pentru Regie în Bulgaria şi Marele Premiu la Festivalul Internaţional din Serbia-Muntenegru. In 2005 a primit Premiul Naţional pentru dramatizarea poveştii lui Andersen „Fetiţa cu chibrituri“.

VÂNTUL, Eugenia – Artist păpuşar la Craiova, în echipa teatrului sindicatelor din învăţământ, care a precedat Teatrul de Păpuşi din Craiova, în 1948. A jucat în Iliuţă şi Coşarul, regia Horia Davidescu. Cursuri de mânuire cu Al. Ferrat.

VÂRGĂ, Carmen – n. 4.04.1965, Iaşi. Studii: Absolventă a Academiei de Arte George Enescu din Iaşi, Secţia Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete. Din 1995 artist păpuşar la Teatrul Luceafărul din Iaşi. Între 1995-1997 asistent universitar la Academia de Arte din Iaşi. La Teatrul Luceafărul a realizat numeroase roluri în spectacole ca: De ziua lui Pinocchio (spectacol premiat la Festivalul de la Galaţi în 1996), Scufiţa Albă, Păpuşile cântă şi dansează, Cenuşăreasa (regia Constantin Brehnescu). Ref. Oltiţa Cîntec, 60 de stagiuni. Monografia Teatrului Luceafarul Iaşi (editia a II-a revazuta si adaugita), Editura Timpul, Iaşi, 2010

VÂRLAN MAVRIŞ,  Liliana  – v. MAVRIŞ-VÂRLAN, Liliana

VÂRLAN, Viorel –  n. 20.10.1959, Iaşi. Studii: Absolvent al Academiei de Arte George Enescu promoţia 1990-1994, secţia Actori mânuitori păpuşi şi marionete. Talentat actor, artist păpuşar şi marionetist la Teatrul Luceafărul Iaşi din 1986. A realizat până în prezent numeroase roluri în Scufiţa Roşie, regia Constantin Brehnescu, Punguţa cu doi bani, De ziua lui Pinocchio, Lizuca şi Patrocle, Hänsel şi Gretel, Ţara lui Guffi, etc. Între anii 1995-1998 a fost preparator la Academia de Arte din Iaşi, secţia Păpuşi / Marionete. A făcut şi regia a multe spectacole: Purceluşul fermecat; Palatul de gheaţă. Premiul special al juriului la festivalul de la Botoşani 1988 (Punguţa cu doi bani). 2003 – Spectacolul Palatul de gheaţă a obtinut la Festivalul de marionete “Gulliver” de la  Galaţi, Marele premiu (regia Viorel Vârlan, scenografia Mihai Pastramagiu). 2009 – Premiul pentru virtuozitatea mânuirii păpuşăreşti pentru Viorel Vârlan în Punguţa cu doi bani după Ion Creangă, la Festivalul Internaţional „Bucurii  pentru copii. Spectacole de colecţie” Bucureşti. Ref. Oltiţa Cîntec, 60 de stagiuni. Monografia Teatrului Luceafarul Iaşi (editia a II-a revazuta si adaugita), Editura Timpul, Iaşi, 2010.

VÂRTIC, Alexandru – compozitor. Tip şi Top de Dorina Tănăsescu, regia Kovács  Ildikó, 1975, Teatrul de Păpuşi din Cluj-Napoca.

VLAD-BARDAN, Ana MariaStudii: Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” clasa de teatru, profesor Petronela Lazăr-Tegu. Absolventă secţia de păpusi – marionete a Universităţii Naţionale  de Artă Teatrală şi Cinematografică “ I.L. Caragiale” din Bucuresti. In anul 2005, la Benevento -Italia, workshop de arta actorului din cadrul  proiectului E.Y.P.A.D., a studiat metoda Grotowski. Artist păpuşar. A colaborat cu trupe de  teatru pentru copii. Din 2012 activează în Compania Uninvented Theatre, rolul Jester în spectacolul Povestea lui Jester. In anul 2006 actriţă in trupa Dell’Arte, condusa de Mihai-Gruia Sandu (spectacolul Anselmo).

VLAD, Ion – n. 24 mai 1920, Fetești, Ialomița – d. 28 ianuarie 1992, Paris. Studii: Absolvent de Belle Arte, sculptură. Sculptor român, stabilit în Franța în 1965. Pe când era student la Belle Arte, ca şi Dorina Tănăsescu, a făcut parte ca artist marionetist din echipa Teatrului de Marionete din Bucureşti în 1938. Membru de onoare al Academiei Române. Este autorul a numeroase sculpturi monumentale din Bucureşti (basoreliefurile de pe faţada Operei Române din Bucuresti) şi din ţară. [D.T., C.P.]

VLAD, Mugur – n. 1927 – d. 2001. Mare regizor de teatru român, a pus în scenă la Teatrul de Păpuşi din Craiova Evantaiul de Goldoni, în colaborare cu Horia Davidescu.

VLAD, Maria – v. GORNIC, Maria

VLAD, Melania – Artist păpuşar la Teatrul Ţăndărică între anii 1952 –1953.

VLASIU, Ion – n. 6 mai 1908, Lechința, județul Mureș – d. 18 decembrie 1997. Studii: 1921 – 1926 Şcoala de Arte şi Meserii din Târgu-Mureş; 1928 – 1930 studiază sculptura cu Romulus Ladea la Şcoala de Belle-arte din Cluj. A scris Lumea poveştilor, Ed. Ion Creanga, 1978, care a stat la baza spectacolului Lumea poveştilor – Teatrul de Păpuşi Brasov, 1981; Puiul de veveriţă, 1985. A fost profesor la Academia de arte frumoase din Timișoara (1938). 1939 – romanul autobiografic Am plecat din sat, premiat cu Premiul  Academiei Române. Premiul Anastase Simu, 1942; Artist Emerit al Republicii Populare Romîne 1964. Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, 1993. Este autorul unei vaste opere ca sculptor şi scriitor.

VLĂDESCU, Ana [-ARON] – n. 17.09.1972, Bucureşti. Studii: Absolventă în 1959 a IATC – Actorie (profesori Radu Beligan, Ion Şahighian, Lucian Giurchescu). Absolventă a cursului postuniversitar de regie (prof. Mihai Dimiu), 1982-1983. Actriţă la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani între anii 1959 – 1972, actriţă la Teatrul Al. Davila din Piteşti 1972-1975. În 1974 profesor de dicţie la Facultatea de litere din Piteşti. Artist păpuşar la Teatrul Ţăndărică între anii 1975-1991. A realizat numeroase roluri în spectacolele: Pisica de una singură, Don Quijote, Nică fără frică, Tândală cloşcă, Boroboaţă, Elefănţelul curios, Făt frumos din lacrimă etc. Din 1991 profesor de Arta actorului mânuitor de marionete şi Arta vorbirii scenice la secţia de Păpuşi a Academiei de Artă din Iaşi. A pus în scenă ca regizor la Ţăndărică Dana şi leul în 1983, iar în 1996, la Academia de Artă din Iaşi şi apoi la Teatrul Gulliver din Galaţi – 1997, Ramayana (spectacol prezentat cu succes în Germania şi Austria). În 1998 a montat la Wolfsburg (Germania) Pe fluviul Sumida – piesă de teatru nô de Juro Motosama (marionete de Arnold R. Landen, muzica Vasile Spătărelu). In 1999 – Faust de Goethe la Academia de Artă din Iaşi (marionete de Arnold R. Landen, muzica Vasile Spătărelu). A pus în scenă şi multe spectacole cu echipe de amatori cu care a luat numeroase premii. A jucat în mai multe filme artistice (“Ciulinii Bărăganului”, “Cerc vicios”, “Urgia”), în producţii TVR şi a colaborat foarte mult ca recitator cu Radiodifuziunea Română.

VLĂDESCU, Luiza – A scris numeroase povestiri pentru copii. Dramaturg. Lanţul minciunilor, 1956 – Teatrul Ţăndărică; Plici şi Plici-plici, 1957 – Teatrul de Păpuşi din Oradea.

VLĂSCEANU, Remus – Teatrul Anton Pann din Râmnicu Valcea. A jucat în Motanul încălţat, regia Bogdan Tudor Pelerin, 2007.

VODĂ, Viorica – Studii: UNATC, secţia Păpuşi /Marionete. Licentă: Regele cerb, regia Cristian Pepino. Rol principal în filmul Filantropica. A colaborat si cu trupa Dell’Arte.

VOICILĂ, Daniela, v. DRĂGULESCU-VOICILĂ, Daniela

VOICU, Elena – n. 5.03.1908 la Alba Iulia. Artist păpuşar, membru fondator al Teatrului de Păpuşi din Cluj-Napoca, unde a activat intre anii 1950-1967. “…O actriţă cu multă pasiune, cu mult devotament…” spunea despre ea Kovacs Ildiko. A scris şi scenarii, a construit păpuşi pentru mai multe spectacole. Scenografie constructie păpuşi pentru spectacolele: Krajcár és krajcárka / Pitac şi Pităcel de Nina Ghernet, regia Kovács Ildikó, scenografia Szakács György şi Elena  Voicu, premiera 5 febr. 1950; A béke csillaga / Vocea padurii de Ligeti Herta, regia Mihai Crişan şi Kovács Ildikó, scenografia Szakács György şi Elena Voicu, premiera 21 dec. 1950; A csodálatos sárcipő / Galoşul fermecat, de G. Matveev regia Kovács Ildikó, scenografia Szakács György şi Elena Voicu, 1951; A csuka parancsára / La porunca ştiucii de Tarakovski regia Kovács Ildikó, scenografia Szakács György şi Elena Voicu, 1952; Forró vizet a kopaszra / Apă clocotită pe chel de Lukász Bella regia Kovács Ildikó, scenografia Lukász Bella şi Elena Voicu, 1950. A scris, în colaborare cu Lukász Bella şi Rusan Melinda, scenariul: Pilóta Peti meséi / Povestea pilotului Peti de Lukász Bella, Benedek Dezső, şi a semnat regia acestui spectacol alături de Lukász Bella şi Kovács Ildikó (scenografia  Alexandru Rusan), 1952. Az erdő művészei / Artiştii pădurii de Nina Ghernet regia  Kovács Ildikó, scenografia Alexandru Rusan şi Elena Voicu, 1953; Serghei Marşak, Marton Lili, Maiakovski: Meseország / Ţara basmelor, regia Ana Rusu Brie, scenografia Szász Béla şi Elena Voicu, 1954; A bátor Cătălin / Cătălin pădurarul de Mihai Stoian, regia  Kovács Ildikó, scenografia Szász Béla şi Elena Voicu, 1954; A bűvös kéz / Mâna fermecată, după Karinthy Frigyes, Nina Cassian, Bajor Andor, regia Kovács Ildikó, M. Leonte, Hunyadi András, scenografia Alexandru Rusan, Elena Voicu, Bene Gizella,  1954. A hencegő nyuszi / Iepuraşul îngâmfat de Serghei Mihalkov, regia Kovács Ildikó, scenografia Alexandru Rusan şi Elena Voicu, 1954; Libácska / Gâscănelul de Nina Ghernet regia Kovács Ildikó, scenografia Alexandru Rusan şi Elena Voicu, 1954; Medvécskék / Ursuleţii veseli de Polivanova, regia Kovács Ildikó, scenografia Alexandru Rusan şi Elena Voicu, 1955; A kis fecske / Mica rândunică, text şi regie Kovács Ildikó, scenografia Alexandru Rusan şi Elena Voicu, 1955; Mesék / Poveşti, după Ion Creangă, regia Horia Pop, Elena Voicu, Ana Rusu Brie, scenografia Alexandru Rusan şi Elena Voicu, 1956; A pajkos medvebocsok / Ursuleţii veseli de Polivanova, regia Dan Vasile, scenografia Alexandru Rusan, Elena Voicu, 1958. Premiul II de interpretare la Săptămana teatrelor de păpuşi din regiuni, 1956. Ref. Contemporanul nr. 39 (251), Contemporanul nr. 43 (525) / 26 oct. 1956 [articol de Margareta Niculescu]; Teatrul nr. 9/1960 [si despre constructia păpuşilor]; Teatrul nr 6/1963, Harap Alb, regia Vasile Dan, rolul Batrana. [K.I.]

VOICU, Octavian [PUŞCUŢĂ, Constantin] – n. 28.10.1940, Viforeni – Bacău – d. 7 ianuarie 2005. Studii: Diplomat în Istorie – Limba şi Literatura română (Universitatea Al. Ioan Cuza din Iaşi, absolvent in 1966). In 1970 urmează la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică  din Bucureşti, pe parcursul unui an, cursuri de perfecţionare în teatrologie. Între 1969 şi 1985 secretar literar la Teatrul Bacovia Bacău, 1985-1992- secretar literar şi  director la Teatrul de Animaţie Bacău, 1992 – 1996 consilier cultural; din 1996 secretar literar al Teatrul de Animaţie ”Vasile Alecsandri” Bacău. A organizat cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional ”Ion Creangă” al Teatrelor de Păpuşi, Marionete şi Animaţie, Bacău 1985, reuşind să reia traditia acestui important festival. Poet, autor al mai multor volume de poezii, Ce întemeiază privighetoarea (Editura Junimea din Iaşi, 1973), Viaţa pe rod – (1975), Cât eşti lumină (1979) şi Cartea locului (1986), Cartea lui Copil Impărat (2002), Cartea privirii. A colaborat cu multe publicatii literare ca AmfiteatruContemporanul, Ateneu, Luceafarul, Iaşul literar membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1978. Ref. Cornel Galben [C. Hanganu ], Cântecul frânt al privighetorii,  http ://www.poezie. ro/index. php/ essay/145224/index.html

VOICU, Valentina – v. VOICULESCU-PEPINO, Vally

VOICULESCU-PEPINO, Vally – [Valentina VOICU] – n. 1923. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi din Braşov. A făcut parte din prima echipă a Teatrului de Păpuşi din Braşov  în 1950. A jucat în primul spectacol, Tibică şi Pufuleanca. A devenit apoi o apreciată actriţă de teatru dramatic, mai întâi la Teatrul de Stat din Braşov, apoi la Teatrul Municipal din Bucureşti (actualmente Teatrul Lucia Sturdza Bulandra).

VOINESCU, George – n. 1918 – d. 1999 in Franta. Studii de arhitectură şi artă dramatică la Conservatorul din Bucureşti. Mai cunoscut ca grafician şi caricaturist.  Ca dramaturg, a scris în colaborare cu Eugen Mirea şi Puiu [Mihai] Maximilian  textul spectacolului de propagandă Circul Atlantic realizat  la Teatrul  Ţăndărică în 1951. Inainte de 1944 a colaborat la revistele Răţoiul, Bravo, Comedia, Universul Literar. A publicat cu mare succes un volum de benzi desenate in 1939 – “Balamuc Palace Hotel”. A fost un artist marginalizat in anii comunismului. A lucrat ca pictor scenograf la Teatrul de Comedie pana in 1968. A cerut azil politic in Franta şi a obtinut cetatenia in 1976. La Paris a colaborat ca ilustrator cu edituri ca Hachette si GP. Ref. Dodo Niță, Mircea Arapu, Dicționarul benzii desenate din România, Editura MJM, Craiova, 2005.

VOLANSCHI, Eugenia – Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Vasilache din Botoşani între anii 1964-1973.

VOLBEA, Alice Rodica – Studii: Universitatea de Arte G. Enescu din Iaşi, secţia Arta  actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, absolventă in 2006. Actrită, artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Vasile Alecsandri din Bacău. Premiu la Festivalul PUCK de la Cluj-Napoca, 2009. Roluri în Dumbrava minunatã, regia Oana Leahu, Motanul încăltat, Cipollino – regia Geo Balint, Serenada pentru Cervantes, regia Laurentiu Budău.

VOLBEA, Beatrice – actrită, artist păpuşar, coregraf la Teatrul Luceafărul din Iaşi. Roluri în Crăciunul celor doi ursuleţi, Cartea junglei, regia Oana Leahu, O harababură! după Ion Sava, 2012, regia Ion Ciubotaru. Coregrafia spectacolelor Crăciunul jucăriilor de Dan Doboş, regia Ion Ciubotaru; O harababură!; Sinbad Marinarul, Teatrul Luceafarul din Iaşi, regia Cristian Pepino. Ref. Oltiţa Cîntec, 60 de stagiuni. Monografia Teatrului Luceafarul Iaşi (editia a II-a revazuta si adaugita), Editura Timpul, Iaşi, 2010. [O.C.]

VOLOŞIN, Vladimir – Compozitor, 1956, Teatrul de Păpuşi Oradea, Albă ca zăpada, regia Francisca Simionescu. A fost o perioadă dirijorul orchestrei ansamblului folcloric Crisana (formatie care provenea din orchestra Teatrului de Stat din Oradea).

VOROŞ,  Dezideriu [VŐRŐS ?] – v. VERES, Dezideriu

VOŞ, Iliana – artist păpuşar, Teatrul de Păpuşi, Baia Mare. Roluri în Amintiri din  copilărie, regia Cornel Mititelu, Capra cu trei iezi, regia Aristotel Apostol, Făt Frumos cel mofturos şi un Zmeu întors pe dos de Ludmila Doicu, regia Mihai Păun, Spărgătorul de nuci, regia Traian Savinescu, 2009.

VRABIE, Ariadna – [Adriana, eroare în rev. Teatrul] – n. 1.06. 1924, Orhei (actualmente în Republica Moldova). Studii la Conservator. Artist păpuşar la Teatrul de Păpuşi Craiova între anii 1951-1971 unde a realizat 51 de roluri în spectacole ca Aventurile lui Tom şi Huck, Evantaiul (rolul Gertruda), Punguţa cu doi bani. Ref. al. Davidescu, Un mic teatru mare; Cronica Cinci saptamani in balon, revista Teatrul nr. 2/1960.

VRABIE, Ira – [MENDEL] – cronicar dramatic, scriitoare, a publicat în revista Teatrul. Ca dramaturg, a scris în colaborare cu Ştefan Iureş piesa A fugit un tren după  romanul lui Gianni Rodari, Ţăndărică -1963.

VRABIE, Vsevolod – n. 16.08.1929, Orhei (actualmente în Republica Moldova). Studii la Conservator. Artist păpuşar valoros la Teatrul de Păpuşi din Craiova între anii 1953-1989, unde a realizat 86 de roluri în spectacole ca Aventurile lui Tom şi Huck (rolul Jim) – Menţiune (Săptămâna teatrelor de păpuşi din regiuni, Bucureşti 1-8 oct. 1956), Gulliver în Ţara Păpuşilor, Cinci săptămâni în balon; Păcală în satul lui, 1976; Praslea cel voinic şi merele de aur, 1977; Făt Frumos cel urât de Marin Sorescu, în 1982 etc. A jucat în Evantaiul de Goldoni, regia Vlad Mugur si Horia Davidescu rolul Timoteo Spiterul. Ref. revista Teatrul nr. 4/1958; revista Teatrul nr. 2/1960 [Cinci saptamani in balon; rolul Dr. Fergusson]; Păcală in satul lui, in Teatrul nr. 4/1976; Praslea cel voinic si merele de aur, in Teatrul nr. 11/1977; Făt Frumos cel urât de Marin Sorescu, in Teatrul 1/1982;

VULC, Dana – artist păpuşar, Teatrul de Păpuşi Ciufulici din Ploiesti. Roluri în Albă ca zăpada, Vine, vine Moş Crăciun! de Alin Antemir şi Mihai Androne.

VULCU, Daniel – n. 13.06.1957. Studii: Facultatea de Teatru Târgu-Mureş, clasa prof. Mihai Gingulescu, Cornel Popescu şi Constantin Codrescu, 1983. Actor, regizor, director al trupei Arcadia de la Oradea. Regia Sapte povestiri pitice Teatrul Arcadia Oradea, 1993.

VULCU, Mioara – Studii: Scoala Populara de Arta din Sibiu, secţia Teatru de Păpuşi 1956. Artist păpuşar, Teatrul de Păpuşi din Sibiu. A jucat în Winterfest im Walde / Mos Gerilă în pădure de Hedwiga Szaunig, 1956, Teatrul de Păpuşi din Sibiu. Ref. Nicolae Rodean, Teatrul Gong, Sibiu, 1999.

Scroll to Top